miercuri, 30 decembrie 2015

Retrospectivă de an

Că tot nu mă lasă roţile de tren să dorm, că tot mă întrebăm "da' io când oi avea timp să le şi gândesc?", că tot mi-e dor să scriu, v-am spus; s-au aliniat planetele, hai că asta fac.

De obicei menţionez precedentul an - acum chiar că pot spune că şi pentru mine a scrie la final de an e tradiţie - însă vreau să fac referire şi la cel cu 13 în coadă (căreia i-am zis anul încercărilor) dar şi la cel cu 14 în coadă (care a fost cam cel mai bun an al viețisoarei mele).
2015...a fost (încă mai este) un an...interesant. N-aş zice spectaculos dar nici nu ar fi drept să-i spun plictisitor. Din contră, a fost anul care m-a (re)definit cam pe toate planurile.

În prima parte a lui 2015 mă tot întrebăm "now what?!" şi nu-mi convenea niciun răspuns. Nu trebuia nici să mă lupt pentru supravieţuire dar nici n-aveam aceeaşi poftă de nebunie. 2015 a fost anul în care am cam pecetluit ceea ce am vrut în 2014 şi anume să mă cunosc eu pe mine. Să nu fie întrebare căreia să nu-i pot răspunde, aşa am zis.

În 2015 am revăzut Irlanda, mult, intens, frumos, exact cum mi-am dorit. 2015 a adus o stabilitate emoţională în viaţă mea, habar n-aveam că sunt capabilă de aşa ceva.

2015 mi-a şlefuit relaţia sentimentală (parol, noi doi ne-am şlefuit-o, dar na) până la modul la care sunt mândră de ceea ce am şi (deşi vorbesc rar despre asta) e prima oară când am planuri (reale) de viitor cu un om.

Cam în toate lunile lui 2015 m-am războit cu mine şi cu puseele mele de maturitate. Ba mi-e ciuda că-s mai aşezată şi liniştită, ba mă laud că, spre deosebire de alţii, la mine nu e niciun efort să fiu "om mare".

În 2015…mi-am pierdut bucata de suflet cu blăniță neagră și cei mai frumoși ochi verzi din lume. L-am pierdut pe Nemo…și mi-e dor de el în fiecare zi. Totuși, pierderea lui – deși m-a pus în genunchi – m-a învățat și că am latura aceea maternă pe care nu știam că o am. Încă îi simt mirosul și năsucul umed ciocnindu-se de obrazul meu, însă sunt amintiri dragi care mă fac să zâmbesc și așa vreau să mă gândesc la el…cu drag, nu cu tristețe.

Totuși, 2015 e anul în care am făcut cele mai multe fapte bune. Nu voi vorbi despre ele, dar, societatea zice că-s "din alea de aduc bile albe la ăl cu barbă". No' bun, nu mă încălzeşte asta câtuşi de puţin, dar, m-au umplut de emoţii (pozitive) toate momentele "aducătoare de bile albe".

Ce s-o mai lungesc: 2015 e fix anul ăla în care eu m-am uitat în oglindă şi am reuşit să fiu raţională: Cristina, asta eşti tu, aici începi, aşa arăţi, cam asta ştii şi cât atât ai putea. Am făcut pace cu mine aş zice, nu chiar pacea aia de călugăr buddhist, dar mă plac atât cât mă am şi îmi cunosc puterile fără să am nevoie de vreo apreciere externă. Nu e nevoie de validarea nimănui, nu mă mai sperie incertitudinile cotidiene şi râd ca un bătrân înţelept chinez când aud câtă tevatură inutilă iscă problemele sentimentale cărora NOI le acordăm importantă :)

Anyways, o iau pe arătură şi deviez de la subiect şi a intrat vecina de compartiment, clar tre să las telefonul din mână.

2015 e cumva anul în care m-am trezit la "intersecţie de drumuri". Am opţiunea să cred în planurile mele, să încep să mi le pun în practică saaaau...să nu. Orice aleg e fix alegerea mea şi mi-o asum în totalitate.
Ah,  2015 e anul în care zeii, destinul şi mai ales faptul că a fost cadou, m-au facut să încep şcoala de şoferi... Dacă am şi scris pe blog despre asta e clar că îmi iau angajamentul de a deveni şofer cu acte-n-regulă.

Ca să o scriu într-o singură propoziţie (aşa zice advertisingul: dacă nu se poate sumariza într-o singură propoziţie, e degeaba şi nu vinde) anul 2015 e anul în care...AM ÎNŢELES.


Planurile de 2016? Surpriză :)

Un comentariu:

Sosorina spunea...

bravo, Regina Textelor! sa ai un an frumos si 2016, indiferent daca iti place sau nu cifra 16 :P