Prima zi (partea a - IV - a)

(scriere veche)


Ne-am revazut. Dupa ceva vreme...
M-a sunat si m-a tinut la telefon pana a ajuns in fata casei mele.

Visam la sexul acela nebun amestecat cu franturi de tandrete... In plus, ma gandeam ca a trecut suficient de mult timp de la ultima noastra intalnire iar pericolul unei eventuale iubiri parea sa fi trecut.
Imi repetam in gand: "first time is an accident, second time is an relationship"

Cand am revazut omul, atat de frumos, m-a cuprins un sentiment de dor. Imi zambea si statea cu bratele intinse spre mine. Locul meu era in bratele lui?

Am stat imbratisati in ploaie minute in sir, eu cu nasul in gatul lui si cu stomacul invaluit de-o senzatie de bine...

M-a intrebat unde mergem si i-am spus ca nu am nici un program...

M-a intrebat razand "nici un program pentru restul zilei, sau pentru restul vietii?"
I-am raspuns ca ziua aceea ii apartine...

Am fugit departe de oras, undeva la munte, am vazut prima zapada, ne-am sarutat ca si cum ne-am fi intalnit prima oara, eu stangace, el nerabdator...

Cateva ore am fost prieteni buni care depanau amintiri si radeau de viata.

Pe drumul de intoarcere mi-am pus capul pe umarul lui incercand sa imi identific senzatia din stomac.

Imi era atat de teama de toate emotiile ce-mi arau prin piele...Dar nici nu ma puteam lipsi de ele.

Nici el nu intelegea cum de se simte atat de bine in prezenta mea...Cuvintele nu incetau sa existe, parca fiecare atom existent devenea un cuvant al nostru.

M-am intors in locul in care nu credeam ca o sa ma intorc vreodata: acasa la el.

Trecuse mult timp si totusi arata la fel, mirosea la fel, doar ca nu era atat de cald...iar noi purtam mult mai multe haine.
Acum nu-mi aduc aminte cum s-a intamplat totul dar imi aduc aminte ca la final mi-a spus : "Mi-a fost atat de dor de tine!"

Si mie imi fusese dor de el...prea dor...un dor sufocant pe care nu il constientizasem pana atunci.

M-a luat in brate si m-a rugat sa adorm cu capul pe pieptul lui. Nu puteam sa-l refuz. Dar...nici nu puteam sa dorm.

Lui ii era totusi teama sa inchida ochii. Nu voia sa dispar din nou.

Am adormit putin si apoi, cu ultima urma de luciditate, m-am ridicat din bratele lui si am incercat sa ma imbrac si sa plec.

Era somnoros, era deja dimineata, insa a deschis ochii si m-a privit:
"De data asta nu mai fugi" mi-a spus " Chiar daca va trebui sa te urmaresc peste tot"

Nu am plecat.
L-am luat cu mine...