Credeti ca oamenii se pot schimba? Eu nu.
Simt ca am mai dezbatut acest subiect...dar imi este lene sa caut printre articolele mai vechi. Poate repet: oamenii evolueaza, oamenii involueaza, invata, se adapteaza dar esenta ta de fiinta umana va ramane mereu aceeasi. Ai potential sau nu ai potential.
Poate ca de-a lungul timpului am crezut ca pot sa schimb oamenii. De putine ori insa. De cele mai multe ori am asteptat ca acestia sa-si auto-constientizeze capacitatea de a evolua de a se imbunatati.
Astazi insa n-as vrea sa fiu eu cea care schimba un om. Nici in bine, nici in rau. Cred cu tarie ca atata timp cat nu ai ajuns la concluzia schimbarii din proprie initiativa este doar o alarma falsa.
N-as putea sa duc o lupta de convingere pentru o cauza care intr-un final s-ar dovedi a fi pierduta.
Am incercat candva sa conving un prieten ca "stiu eu mai bine" desi nu daduse inca de pragul de sus. (asa numesc eu revelatia = a da cu capul de pragul de sus)
M-am zbatut in zadar sa conving cu argumente care de care mai puternice (in mintea mea) ca am dreptate, ca stiu despre ce vorbesc, ca nu sunt rau intentionata. Intr-un final am reusit intradevar sa-mi zugravesc o imagine de femeie cicalitoare, maniaca sa controleze. Atotstiutoare?
A venit si revelatia (a mea de data asta) : cu oamenii dragi sunt intotdeauna cel mai dura. De la ei am pretentii, soarta lor ma intereseaza si de cele mai multe ori dorinta apriga de a-i ridica ma face chiar si sa le dau un sut in fund.
Eu n-am stiut sa motivez oamenii cu minciuni de genul "o sa fie bine" . Eu n-am stiut sa sterg lacrimi de depresie prin complimente false. Eu am ridicat cu palme sau chiar cu dusuri reci oamenii ce au avut nevoie de mine. Am spus verde-n fata ce cred, oricat de amar ar fi fost verdictul.
Cum spuneam, oamenii dragi ma fac sa ma dezlantui. In rest...recunosc, putin imi pasa, cine ce. Daca ai nevoie de un umar pe care sa plangi nu te aseza prea confortabil pe al meu, pentru ca voi incerca mereu sa te conving ca meriti, poti, stii mai mult decat sa plangi.
DAR (pentru ca intotdeauna exista un "dar")...metoda mea nu are intotdeauna rezultate si e foarte posibil sa nu fie cea mai buna. Eu sunt mult prea ambitioasa, orgolioasa si perfectionista. Pentru mine un tel nou (oricat de inalt ar fi) reprezinta mai mult decat o provocare. Orgoliul meu alearga intotdeauna dupa perfectiune si am impresia ca e loc de mai bine. Nu cred ca exista provocare careia sa nu-i fi dat curs...in felul meu. Chiar si atunci cand incerc sa ajut un om consider ca e o provocare...Ca POT , ca TREBUIE!
Lupt, lupt, lupt.
Ce-o fi mai bine? Sa traiesc intr-o continua lupta? Sa cedez? Sa abandonez? De ce trebuie eu sa vad mai mult atunci cand omul din fata mea nu vede, nu crede, nu stie?
M-am hotarat sa renunt in a transforma provocari pierdute in esecuri personale. Uneori, doar uneori, cand trebuie sa abandonez lupta nu inseamna ca am pierdut. Inseamna ca am pus eu mai mult suflet, am vazut eu mai mult potential decat exista.
Uneori luptele pierdute ma ranesc mai mult decat vreau sa recunosc. Obisnuiam sa consider ca nu sunt eu capabila sa motivez.
Si am ajuns la o concluzie (pe care v-o spuns si voua ):
Oricat de multa viata ai avea in tine sau ai insufla in jurul tau tot n-ai putea sa faci pe cineva sa fie viu.
E simplu. La fel ca toate celelalte concluzii :)
Postări
Un comentariu:
of, sabbra, ce articol greu, dureros de...amar .
poate nu e ceea ce ai tu nevoie, insa, eu sunt opusul tau, cel putin acum...si ma risc sa-ti spun urmatoarele:
perfectiunea este im-posibil de atins, cand langa tine, in jurul tau ai parte de oameni orbi, slabi,comozi, fara vise marete, fara ambitie, fara dorinta de progres, dezvoltare. asata mi-a fost si mie dat sa realizez de ceva timp incoace, cand, recunosc, am inceput, incet, incet, sa renunt la a mai imi dori sa schimb o stare de fapt, un lucru, un caracter, oricare ar fi el, dar cu precadere acele caractere de care-mi pasa,culmea paradoxului chiar, stiu :))
am invatat ceva aparent banal, dar al dracului de pragmatic, real, benefic...la cursul de MP, si anume: accept it ( situatia), change it, leave it !!!! am trecut deja de cele doua, acum sunt la ultima, am renuntat, m-am indepartat, nu mai imi doresc sa schimb, ma straduiesc inca s-o accept si, trec mai departe fara sa ma mai uit inapoi...
doare, nu e corect, dar thats the way it is! so, move on! tomorrow is another day...si da, we will survive this too :)pt. ca avem aceasta capacitate, spre disperarea unora de langa noi :p
nu te cobori tu la nivelul lor, lasa-i sa se zbata sa se urce ei la nivelul tau, si de chiar nu pot, nu stiu, nu vor...turn arround and go, just go and dont you dare to look back , no, not this time!! ai calea ta, urmeaz-o...cei ce vor stii ca doar alaturi de tine sunt fericiti, te vor urma, fara intrebari, fara alte explicatii iar cei ce nu stiu inca asta, se vor pierde la prima curba periculoasa.
sabbra, zambeste!!! esti atat de frumoasa cand zambesti...si viata este atat de frumoasa cand tu esti fericita...incat nimeni si nimic nu ar trebui sa iti stea in calea spre fericirea ta!!!!
hug :)
i.
Trimiteți un comentariu