miercuri, 22 decembrie 2010

Altfel de sezon

Turme de oameni agitati alearga de colo-colo impanzind peisajul de afara care e mai mult primavaratec decat de iarna.
Cei mai multi cetateni isi fac provizii "de sarbatori" pentru ca vor sa leneveasca in tihna putinele zile de concediu ce-au ramas din 2010.
Mai sunt si reminescente comuniste care sugereaza indoparea excesiva sau aprovizionarea stupida pe motiv ca "magazinele sunt inchise de sarbatori". Nu sunt inchise, va spun eu :)
Nu-mi pot da seama de ce toata agitatia asta ornata cu risipa?

E primul an (chiar primul) in care percep cat de comerciala a devenit sarbatoarea asta. Nu stiu de ce dar n-am avut nici macar o emotie traditionala sezonului alb.

Pentru mine a sosit "moshul" azi, prin curierat rapid, din capatul opus de tara :) Dupa cum spunea mama: "daca nu vine Mahomed la munte, merge muntele la Mahomed". Recunosc, o mica-mica-mica-mica bucatica din mine se bucura ca nu mergem la ai mei de Craciun ; poate o sa reuseasca sa se agite mai putin mama, sa doarma mai mult, sa nu isi petreaca sarbatorile gatind si pregatind. Vreau sa aiba timpul ei!

Anul acesta n-am impodobit casa, n-o sa avem nici brad (poate doar o coronita), nici
nu cred c-o sa mananc mancaruri traditionale (de cand cu vegetarianismul maica :P).
Nu vreau sa ma complic cu "spiritul Craciunului" asa cum a devenit azi: magazine aglomerate, oameni innebuniti sa manance mai multi carnati, neveste disperate sa isi puna cele mai mari cristale-n brad sau cupluri care se intrec in dimensiunea si pretul cadourilor.

Vreau sa iau lucrurile exact asa cum vin, asa cum imi sunt date: un concediu alaturi de jumatatea mea. Cateva zile departe de agitatia din jur, ignorand mesajele de marketing din magazine, ignorand sloganurile care au devenit "traditia de sarbatori" sau sms-urile
cu "seara sfanta de craciun".

Cand am sa simt ceva sfant, am sa ma bucur, dar pana atunci prefer sa ma retrag in bula mea. (nemuritor si rece :p)

In rest...totul este excelent!
Ceea ce va doresc si voua!





Niciun comentariu: