sâmbătă, 28 februarie 2009

Ce scriam la 14 ani?

"De ce stau tolanita pe masina de spalat in baie?
Scriu!
Am nevoie de liniste...asta insemnand mai mult singuratate. Nu sunt totusi singura in casa. Nici in suflet nu sunt singura, dar...asta e o alta poveste si nu voi scrie despre ea acum.
Acum m-am mutat...nici baia nu mai e un loc linistit :)
Am gasit Ingerul...Asa...aaa, o sa scriu povestea ingerului meu!
Iarna, printre vise moarte si iluzii desarte (rima), acelasi drum, zi de zi, de acasa, la scoala.
Urasc chinul matina, patul e cald si apetisant iar eu trebuie sa plec...la scoala.
14 ani si tot ce vreau e atentie! De fapt...nu stiu daca o vreau...in mod sigur stiu sa o atrag, dar eu tanjesc dupa altceva de indata ce mi-am implinit o dorinta.
Nu vreau sa vorbesc cu nimeni, nu imi place sa spun ce vreau si ca sa completez acest tablou ai celor 14 ani, sunt bineinteles indragostita!
Asa...asta explica totul, insa trebuie sa stii cand iubesti ; cat iubesti si CE iubesti!
Ei bine, eu nu stiam...cam orice as fi iubit, ar fi ajuns aproape de mine...dar atunci mi-as fi dorit ceva ce inca nu cunosc...asa sunt eu, mereu alta dorinta...
Pe scurt, un copil tembel, plin de sine, care nu este niciodata multumit!
Sa revenim...
Acelasi drum, aceeasi apa amestecata cu zapada, aceleasi gunoaie peste tot...
Era dimineata, devreme, inca nu se luminase bine iar eu imi taram picioarele prin zapada...
Intr-o clipa de neatentie...cad (cred ca am alunecat) ma lovesc de pamant, atingand ceva cu mana. Incerc sa ma ridic din mlastina aceea, dar ceva straluceste langa mine printr-o punga de plastic;
Ingerul meu...fara aripi.
Il strivisem in palma, sub palma, nu stiu...
Un copil de plastic, auriu...si o pereche de aripi...separat. I-am rupt ingerului aripile!
L-am luat acasa si i le-am lipit.
De fiecare data cand ma uit la el i se frang aripile. Uite! chiar ACUM, in timp ce scriu, il tineam in mana, si i-au cazut aripile!
Probabil mama l-o fi lipit din nou, eu ma plictisisem sa le tot lipesc si l-am abandonat...
E banal...nu am crezut niciodata in divinitate, superstitiile mi se par niste coincidente amuzante, nu sunt atinsa atat de puternic de intamplare...dar totusi...I-am rupt aripile. Da!Eu!
Nu am sa incerc sa caut nici o explicatie psihologica, sa acuz amintiri, drame...nimic! E o simpla poveste a unei papusi de plastic pe care eu am distrus-o...
Poate...nu vreau sa distrug?!Poate vreau numai sa pastrez!? "






Am gasit cateva file ofilite de caiet, scrise cu pix verde...habar n-aveam ce ascund. Le-am impartasit cu cei ce ma citesc, in speranta ca n-o sa fiu catalogata drept emo-kid :) De ce credeti ca am fost atat de afectata de incident? Ma refer la ingerul cu aripile frante...

Niciun comentariu: